Apar noi informații despre averea lui Virgil Chirică, afaceristul mort în baie, prin intoxicare cu gazele de la grătar. Acesta ar fi investit o sumă importantă de bani în societatea Encore Capital Trust SA, în care era asociat cu Dan Șucu și alți antreprenori celebri din România.
Reamintim că Virgil Chirică a fost găsit mort în baia propriei case din Voluntari. Se pare că acesta se alăturase unui club select al oamenilor de afaceri care au pus la cale un proiect uriaș, încercând să dea o adevărată lovitură pe piața imobiliară din România.
Virgil Chirică, absolvent al facultății de finanțe, a condus aproape 20 de ani divizia de asigurări de la Porsche Finance Group. Totodată, el a devenit și un important om de afaceri, dezvoltându-se foarte mult pe sectorul imobiliar. Astfel, Chirică a reușit să-și deschidă firma Random Trade SRL, prin care cumpăra și vindea bunuri imobiliare proprii.
În trei ani, societatea omului de afaceri a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 2.4 milioane de lei.
Din cauza războiului din Ucraina, în luna martie a anului 2022, milionarul a făcut o mișcare prin care a surprins pe toată lumea. Acesta a retras un milion de lei din capitalul societății și a investit jumătate din sumă în societatea Encore Capital Trust SA.
Encore Capital Trust SA este un proiect ambițios care este susținut de elita afaceriștilor din România, iar principal acționar în companie este nimeni altul decât Dan Șucu, actualul patron al celor de la Rapid București. Dan Șucu a reușit să strângă în jurul lui nume importante din mediul de afaceri, precum Culiță Tărâță (fiul regretatului fermier cu același nume), Corneliu George Gâdoiu (partener de afaceri al lui Cristian Borcea), Iosif Szavuj (Ines Group), Marius Hanganu (Tremend Software), Silvana Berciu (Loft), Dan Nicolae Patroi (DP Dental Group) sau Alexandru Ovidiu Daniel Rabanca (Yves Rochet). De partea executivă a afacerii se ocupă Andrei Sârbu (SVN România – cel mai mare vânzător de apartamente din țară) și Cosmin Savu Cristescu (avocat și antreprenor în sectorul rezidențial).
Firma funcționa după un principiu foarte simplu. Era nevoie de un capital cât mai mare, iar compania reușea să achiziționeze proprietăți imobiliare în zone foarte scumpe ale Bucureștiului, pe când acestea erau încă în stadiul de proiect. Astfel, valoarea proprietăților achiziționate creștea rapid, mai ales când proiectul era finalizat. Imediat după, proprietățile erau scoase la vânzare.
Modelul de afacere era unul de succes, dovadă fiind faptul că după doar o jumătate de ani, Encore Capital Trust a atras capital de aproximativ 5.1 milioane de euro și a bifat 170 de achiziții. Astfel, au fost precontractate mai multe apartamante și parcări în proiecte rezidențiale de lux, la un preț mediu de 290.000 de euro.
Milionarul Virgil Chirică, implicat în mai multe afaceri, a murit din cauza unei intoxicații cu monoxic de carbod, care provenea de la cărbunii încinși în mai multe grătare. Trupul afaceristului a fost găsit în baia propriei locuințe din Voluntari.
Totodată, se pare că acesta a ales să lase și un bilet de adio, scris în limba engleză: „I am already asleep” (sunt deja adormit). Astfel, anchetatorii iau în calcul varianta unei sinucideri.
Surse din anchetă susțin că nu este prima oară când milionarul a încercat să își pună capăt zilelor. Acest lucru s-ar mai fi întâmplat în urmă cu patru ani, deoarece omul de afaceri trecuse prin mai multe episoade de drepresie, care l-au afectat psihic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER